Si pentru ca tot suntem la capitolul povesti, va voi spune si eu una pe scurt despre rinichi:

Bunicul meu de pe tata, s-a nascut in 1881 si a decedat in 1970 la aproape 90 de ani. A fost inmormintat intr-un cimitir in comuna Vadul Moldovei foarte aproape de tatal si bunicul lui, care venisera din Maramures cu oile lor in timpul lui Cuza pentru o bucata de pamint. Bunicul – pe aproape 5 hectare de pamint! – a avut 16 copii si a fost analfabet (…).

Bunicul a luptat in primul razboi mondial, si la Marasesti a fost ranit de o schija care i-a penetrat unul din rinichi. Interventia „chirugicala” la fata locului nu a avut succes, asa ca a fost trimis acasa – MURIBUND – mai intii cu un camion, apoi cu o caruta pina in sat la el…ca sa fie ingropat de familie (…). Bunica mea – impreuna cu alte babe din sat – au observat doar ca bunicul nu era mort, si ca mai respira: rar si greu! L-au dus dezbracat complet, l-au invelit intr-o blana de urs si apoi au inceput babele cu descintecele lor. I-au dat fel de fel de „ceaiuri” din buruieni stiute de ele, toate indulcite cu miere de albine! Asta a fost „masa” lui bunicu pentru vreo doua trei saptamini (…) Intr-o zi, bunicul se ridica din pat in capul oaselor si-i cere bunicai o ceasca de tuica, tuica pe care bunicul o primeste cu bucurie. Asa si-a revenit bunicul meu din starea de muribund. Nu stiu cu exactitate, insa dupa aceasta cumplita nenorocire a mai facut 6,…,8 copii! De fapt, in 1917 bunicul avea doar 36 de ani! Timpul trece…

Cam cind in oraselul meu se vorbea tot mai mult despre raze X si radiografii – cred ca in anii 1967-1968, cind eu aveam vreo 11-12 ani – bate bunicul la usa apartamentului nostru!; venit de la tara pe jos – cam 13[km]! – pentru ca nu vroia sa „ajute economia comunista cu citiva lei: 3 sau 4 lei” – cu gindul de a face si el la rinichi o radiografie; aflase deci si el de noua „tehnologie”. Mama era casnica la acea vreme si o roaga pe o asistenta sa-l ajute pe bunicu la policlinica pentru o radiografie la rinichi. In aceasi zi merg cu mama si bunicu la policlinica si i se face o radigrafie, cu rezultatul si cu filmul (cam un format A4) gata pentru saptamina urmatoare (…).

Saptamina urmatoare – nu mai stiu ce zi – bunicu vine iarasi pe jos sa vada cu ochii lui rezultatul radiografiei; adicatelea schija de obuz germana! Merge cu mama, apoi se intorc acasa si-mi arata si mie radiografia. Schija NU se vedea, insa se vedea o pata alba cam de marimea unui ou de pasare! Schija fusese – in timp, si in urma „tratamentului” cu descintece si leacuri babesti – acoperita in intregime de un tesut foarte dens care oprise orice infectie! Schija statea acolo de 50 de ani nemiscata!

Bunicul meu a murit trei ani mai tirziu de moarte buna! Atunci am inteles totul ca un copil. Acum am convingerea ca cel de-al SASELEA simt – simt dumnezeiesc in caz de avarie – exista si „functioneaza”, insa trebuie: recunoscut intii, si apoi crezut in el cu toata fiinata; sau cu tot sufletul.

Doriti mai multe informatii despre vindecarea sistemului urinar? Contactati-ne acum!