Rinichiul împreună cu afecţiunile sale sunt mai puţin cunoscute în populaţia generală, poate din cauza complexităţii sale sau poate din cauză că un răsunet mai mare îl au complicaţiile bolilor renale, de cele mai multe ori cele cardio-vasculare. Insuficienţa renală, după cum reiese şi din denumire, reprezintă o diminuare a funcţiei pe care rinichii o îndeplinesc. Însă înainte de a vorbi despre acest lucru trebuie să trecem puţin în revistă câteva lucruri esenţiale despre anatomia şi funcţiile rinichilor.

Ce sunt rinichii?

Ei bine, rinichii sunt două organe situate în regiunea lombară, de o parte şi de alta a coloanei vertebrale. Ei au dimensiunile de 12 cm (lungime) şi 6 cm (lăţime) şi forma unui bob de fasole. Unitatea structurală şi funcţională a rinichilor o reprezintă nefronul. Fiecare rinichi conţine aproximativ 1 milion de nefroni.

Cea mai importantă funcţie a rinichiului este, bineînţeles, formarea urinii, iar prin aceasta, eliminarea unor substanţe de care organismul nu mai are nevoie. O altă funcţie importantă este cea endocrină, adică rinichiul secretă nişte hormoni: eritropoietină (eritropoietina stimulează formarea de globule roşii, globulele roşii fiind nişte celule ce se găsesc în sânge şi care transportă oxigenul; un număr redus de globule roşii defineşte anemia, iar aceasta este de obicei prezentă, după cum vom vedea, la pacienţii cu insuficienţă renală cronică avansată), vitamina D3 activă, renină.

Cum se formează urina?

Înainte de a ştii cum se formează urina, trebuie să vorbim puţin despre vascularizaţia rinichilor (urmăreşte poza în paralel).

Fiecare rinichi primeşte sânge printr-o arteră renală, arteră ce se desprinde din aortă (cea mai mare arteră din organism). După ce artera renală pătrunde în rinichi, ea se împarte în mai multe artere interlobare, apoi arterele arcuate, apoi interlobulare, apoi urmează arteriola aferentă după care cea eferentă. Nu e important de ţinut minte în ce ordine se împart arterele renale, ci mai degrabă faptul că dintr-o arteră mare vor rezulta ramuri din ce în ce mai mici. Apoi foarte important este că arteriola aferentă pătrunde într-o structură care se numeşte corpuscul renal (corpusculul renal nu este decât o parte a nefronului; mai sus am spus că nefronii sunt unitatea de bază a rinichilor, în număr de aproximativ 1 milion per rinichi). În corpusculul renal, arteriola aferentă se împarte la rândul ei în multe alte ramuri (capilare), iar tot aici, în corpusculul renal se desfăşoară principalele procese din rinichi: adică o parte din sânge (apă, substanţe toxice, însă fără celule sangvine precum globulele roşii, globulele albe etc) se va filtra dinspre capilarele sangvine (ramnificaţii ale arteriolei aferente) înspre un sistem tubular, care reprezintă o altă parte a nefronului (vezi poza).

Nefronul, unitatea structurala si functionala a rinichiului, alcatuit din corpusculul renal care contine ghemul de capilare la nivelul caruia se produce filtrarea, si tubii uriniferi. Sageata galbena arata sensul de curgere al urinii.

De mentionat ca aceasta filtrare dinspre sectorul vascular (capilare, sange) inspre sectorul tubular se produce ca urmare a diferentei de presiune care exista intre cele doua compartimente. Apoi, la nivelul tubilor renali vor avea loc în continuare o mulţime de procese de reabsobţie a unor substanţe şi de secreţie a altor substanţe, iar la sfârşit se va forma urina finală care va trece prin pelvisul renal (sau bazinet), apoi prin uretere, apoi prin vezica urinară, apoi prin uretră şi în final va fi eliminată la exteriorul organismului.

Insuficienţa renală acută (IRA)

Încă de la început trebuie să spun că insuficienţa renală este de două feluri: acută (adică se produce brusc, în termen scurt) şi cronică (care survine lent , pe o perioada mai lunga de timp). Iar cand ne referim la cele doua forme de insuficienta renala, ne referim de regula la doua lucruri diferite.

Deci insuficienţa renală acută reprezintă o scădere bruscă a funcţiei renale. Deci scade capacitatea rinichilor de a forma urina, deci în organism se vor acumula compuşi toxici (de exemplu ureea şi creatinina sunt substanţe care sunt dăunătoare peste o anumită concentraţie, mai ales ureea).

Principalele cauze care pot provoca insuficienţa acută sunt: scăderea volumului de sânge (prin hemoragii, vărsături severe, urinări frecvente în contextul unor boli), în boli ale inimii atunci când ea nu mai poate pompa o cantitate de sânge suficientă. Mecanismul prin care aceste afecţiuni produc IRA este că ele merg cu o scădere a presiunii sângelui, presiune necesară pentru realizarea filtrarii la nivelul corpusculului renal, deci a formării urini.

Alte cauze de IRA: necroza tubulară acută (distrugerea de către unele substanţe toxice, precum etilenglicol, medicamente-aminoglicozide, a celulelor tubilor renali care vor bloca aceşti tubi iar urina nu va mai putea circula prin ei), glomerulonefrite, administrare repetată de unele medicamente (ex: aspirina), infecţii ce afectează rinichii, litiază sau piatră la nivelul rinichilor etc.

Insuficienţa renală cronică (boala cronică de rinichi, BCR)

Dacă insuficienţa renală acută este de cele mai multe ori un proces reversibil, insuficienţa renală cronică se referă la o alterare progresivă a funcţiei renale până la pierderea completă a acesteia, când supravieţuirea nu mai este posibilă decât cu ajutorul aparatelor ce substituie funcţia renală sau dacă se efectuează un transplant renal.

Principalele afecţiuni care pot duce la BCR sunt: diabetul zaharat, mai exact afectarea renală care este o complicaţie a diabetului zaharat prost tratat, glomerulonefritele cronice (o serie de afecţiuni ale glomerulilor, sau ghemul de capilare ce rezultă din ramnificarea arteriolei aferente în corpusculul renal), nefropatii vasculare (îngroşări ale arterelor renale datorate de cele mai multe ori aterosclerozei) etc.

Acestea sunt boli cronice, cu o evoluţie lungă şi care duc la o afectare progresivă a rinichilor. Astfel, numărul de nefroni, cei care asigură funcţia renală, se reduce treptat, prin urmare şi funcţia renaţă se va reduce treptat.

Există şi unii factori care pot duce la agravarea progresiei boli renale cronice: vârsta înaintată, hipertensiunea arterială, eliminarea crescută de proteine prin urină, controlul slab al glicemiei la persoanele cu diabet, cantităţi crescute ale grăsimilor în sânge, obezitatea, fumatul, consumul de lungă durată de medicamente analgezice şi antiiinflamatoare (aspirina) etc.

Ultimul stadiu al bolii renale cronice se caracterizează printr-o reducere marcată în numărul nefronilor. Prin urmare, toxinele vor fi în organism în concentraţia cea mai mare de până acum. Urina nu se va mai forma decât în cantitate mică sau chiar deloc. Acest stadiu se mai numeşte şi „uremie” după compusul toxic (ureea) răspunzător de cele mai mai multe simptome (greţuri, vărsături, afectare respiratorie, cardiovasculară, impotenţă, anemie, iritabilitate, somnolenţă, tulburări de memorie etc).

Pacienta la hemodializa. Sangele este scos din organism, detoxifiat, apoi reintrodus.

Pacienţii cu insuficienţă renală cronică terminală (uremici) au indicaţie de substituţie a rinichilor prin diferite procedee: dializă (hemodializă, dializă peritoneală), transplant renal. Hemodializa presupune cuplarea pacientului la un aparat; pe o parte sângele bolnavului va pătrunde în aparatul respectiv unde va fi detoxifiat iar pe de altă parte sângele curăţat va fi reintrodus în corpul pacientului.

Articol scris de Raul Sandu.

Doriti mai multe informatii despre vindecarea sistemului urinar? Contactati-ne acum!